În vremea noastră, „salariu” este un concept general acceptat și lipsit de ambiguitate, este primit de majoritatea angajaților: atât funcționarii publici, cât și organizațiile private care fac parte din personal. Doar o mică parte a interpreților, de obicei cu abilități/cunoștințe unice și de neînlocuit, nu primesc salarii, ci taxe unice, a căror valoare nu este fixă și este negociată individual.
Salariu
Principiul salariului, adică plata banilor pentru munca depusă, exista într-o formă sau alta chiar înainte de epoca noastră. S-au schimbat doar tipurile de recompense, de exemplu, în loc de bani, angajatorii puteau plăti cu resurse valoroase și alte beneficii materiale. Așadar, în 550-450 î.Hr., în cartea lui Ezra (סֵפֶר עֶזְרָא) a fost descrisă una dintre metodele de plată neobișnuite (pentru vremea noastră): sarea de masă. Producția sa era controlată complet de stat, iar supușii primeau în mod regulat „sare de la curtea regală”.
Clorura de sodiu a fost una dintre cele mai valoroase resurse timp de multe secole, iar tradiția de a plăti cu sare a fost răspândită în țările europene și în special în Roma Antică. Legionarii au primit sare de masă, al cărei nume în latină este scris sal. Din aceasta a apărut versiunea că cuvântul „soldat” (soldat) provine din sintagma „da sare” (sal dare). În fiecare țară, a fost numit în felul său, dar în consonanță cu numele latin principal: în Franța - salaire, în Spania - salario, iar în Marea Britanie - salariu.
În ciuda faptului că toți legionarii (precum și mulți funcționari publici) din Roma antică au primit sare de masă, salariile săptămânale/lunare nu erau obișnuite. De regulă, angajatul a primit remunerație în aceeași zi - în funcție de timpul și volumul de muncă. Cel mai frecvent în Europa a fost salariul pe oră, pe zi și la bucată și - până în secolele XVIII-XIX.
Revoluția industrială a schimbat situația, când au început să apară mari corporații cu mii de angajați. Salariul lor a fost standardizat și este încă exprimat ca salariu, o sumă fixă pe care un muncitor o primește pe săptămână sau pe lună. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, la salariu au început să fie adăugate bonusuri, bonusuri, indemnizații și beneficii ca stimulente. Acest sistem este încă în curs de îmbunătățire și diferă semnificativ în diferite companii private și publice.
Fapte interesante
- Ambasadorii bunăvoinței ONU au cel mai mic salariu din lume. Se oferă voluntari pentru sarcinile lor profesionale și primesc doar 1 USD pe an.
- Președintele Singapore câștigă în prezent cel mai mare salariu. Potrivit datelor neoficiale, el primește aproximativ 1.500.000 SGD pe an.
- Dacă vorbim despre cel mai mare salariu mediu (în rândul populației), atunci Norvegia ocupă o poziție de lider în lume. Aici, venitul mediu lunar este de 5.000 USD.
- A cere o creștere a salariilor nu este întotdeauna o idee bună. Acest lucru a fost dovedit de Thomas Edison, care, ca răspuns la cerințele muncitorilor săi, le-a înlocuit complet munca cu introducerea de noi tehnologii.
- Henry Ford, fondatorul Ford Motor Company, a dublat salariile tuturor angajaților la cea de-a 11-a aniversare a fabricii sale.
- Famosul proprietar Apple, Steve Jobs, a fost plătit oficial cu 1 USD pe an în funcția sa. Dar acest lucru nu l-a împiedicat să primească un bonus de 70.000.000 de dolari de la consiliul de administrație în fiecare an.
- În Japonia, un angajat se poate aștepta la o creștere substanțială a salariului dacă își poate face treaba în timp ce este acasă. Beneficiază și angajatorul, care economisește astfel la dotarea și închirierea spațiului de birouri.
În fiecare țară, salariile sunt plătite diferit: sub formă de sumă fixă, cu bonusuri, indemnizații, deduceri sau fără acestea. Frecvența plăților este, de asemenea, diferită, dacă în Statele Unite salariile săptămânale sunt cele mai frecvente, atunci în țările CSI se obișnuiește să se facă plăți o dată pe lună. Dar aceasta poate fi compensată printr-un sistem de bonusuri, atunci când salariul este plătit în esență de 2 ori pe lună: sub formă de bonus, iar apoi sub forma salariului rămas.
